M-am îmbolnăvit de dor

Nu pot spun că toamna a fost dintotdeauna anotimpul meu preferat, dar de când sunt în Bari, duc dorul celei de acasă. Da, m-am îmbolnăvit de dor. Îmi lipsește acea priveliște rară care era în stare să-mi îmbete simțurile, acea priveliște pe care o puteam savura doar în Moldova.

Privirea îmi era sfâșiată de evantaiul de culori care mă molipsea de atâta fericire și plăcere. Simțurile îmi erau paralizate revenindu-și doar peste noapte. Plimbările pe alei îmi induceau o stare de liniște profundă, meditativă. Frunzele își aveau și ele rolul lor: mă ajutau să creez un buchet frumos pe care să-l pot păstra până la următoarea tomnă. Da, la Moldova, toamna este de aur în adevăratul sens al cuvântului.

Aici văd zilnic aceleași lucruri chiar dacă mereu schimb traseul casă – facultate, aceeași palmieri cărora nu le mai cad frunzele, același cer, care este înstelat foarte rar, aceeași mare care e tot timpul agitată. Aici e toamnă: ploile confirmă acest lucru, iar temperaturile, destul de ridicate pentru această perioadă a anului ( +19)  –  nu prea. Parcul de lângă casă e mereu verde, ceea ce nu creează nici cea mai mică impresie că ar fi toamnă, doar câteva frunze prăpădite mi-au surprins privirea când foșneau sub picioare.

E  frumos, nu pot nega acest lucru, însă sufletul meu e dedicat acelei atmosfere tomnatice în care te temi să respiri de frică să nu spulberi vraja, în care momentele pentru a-ți exprima adorația sunt neîntrerupte, în care armonia și veselia sunt la ele acasă. Anul acesta, sunt privată de aceste minunății ale toamnei, pentru că vine 1 decembrie cu pași grăbiți, vine iarna, care de altfel, tot va fi diferită de cea de acasă.

Sursa foto: antiplicti.ro

Despre fericire în viziunea Nicoletei

Într-un post anterior am vorbit despre ce înseamnă și cât costă fericirea pentru mine.Ei bine, se știe că câți oameni, atâtea păreri.Iată de ce azi am să postez un alt articol tot despre fericire, dar în opinia altei persoane.Este vorba despre colega mea de facultate, Nicoleta, care a vrut să completeze cele zise de mine și să își exprime propriul punct de vedere asupra fericirii.

Toți avem momente când afirmăm că suntem fericiți sau nefericiți, toți ne dorim fericirea, toți mergem pe principiul că nu este om care să nu și-o dorească, dar puțini sunt cei care se întreabă în ce constă ea.Poate ființa umană să cunoască fericirea deplină, edenică?Timpul vieții noastre este suficient pentru ca noi înșine să ne putem pronunța  asupra fericirii sau nefericirii noastre?Sunt întrebări asupra cărora fiecare persoană poate medita.

Să le analizăm pe rând.Mai întâi de toate, fericirea poate fi privită ca un ideal.Deținem acest statut care acoperă viitorul, prezentul  fiind presărat cu subtituți ai fericirii: bucuria trecătoare, gloria deșartă , prestigiul conjunctural sau prosperitatea relativă.Cert este că având condiția de muritori, noi oamenii ne mulțumim cu astfel de ,,surogate’’ de fericire.Ce se poate întîmpla dacă nu luăm în seamă acești substituți:fericirea se va transforma în ideal de neatins, în contrariul ei-nefericirea.Dar pentru a ști ce este acest un contrariu, omul trebuie să fi suportat, cel puțin odată , reciproca, adică ceea ce înseamnă a fi nefericit. Odinioară a cunoscut fericirea.Astfel cineva nu poate fi fericit decât dacă a cunoscut nefericirea sau invers.

Această dependență stă la baza celei de-a doua întrebări retorice la care voi încerca să caut  un răspuns.Există 2 perspective și anume:fericirea nu poate fi atinsă în cursul acestei vieți și fericirea este văzută ca un scop.În primul caz realizarea fericirii depășește puterile noastre, iar timpul vieții este prea scurt pentru ca noi înșine să ne putem pronunța asupra fericirii și nefericirii noastre.Un lucru este de remarcat și anume faptul că ceilalți, urmașii noștri pot decide asupra fericirii proprii, după moarte, la fel cum și noi putem face acest lucru asupra celorlalți.

De obicei fiecare individ urmărește  atingerea unui scop, proiectarea lui.Acesta scop poate fi atât individual cât și colectiv.Poate oare fericirea să fie un scop colectiv?Nu.Acest lucru se întâmplă pentru că noi nu putem spune nici unui om, în parte, cum să procedeze pentru a fi fericit.Dacă am putea spune măcar unuia, atunci am putea spune tuturor.Și atunci  fericirea ar mai fi un scop?Din contra, ar deveni un principiu, o axiomă a vieții, a tuturor acțiunilor noastre.

Fericirea personală

Mai sus am sintetizat două din  amalgamul de interpretări, opinii, viziuni filosofice asupra fericirii.Dar oare nu cumva fericirea este specifică pentru fiecare în parte?Personal, consider  că  fericirea este ca o  caracatiță ale cărei ventuze reprezintă plăcerile, iar fiecare plăcere , în funcție de gradul ei de puritate produce maximum de satisfacție în viață.Nu este vorba de orice tip de plăcere, ci aceea rațională, căci rațiunea este singura care ne îndeamnă a îndeplini acțiuni ce produc cele mai curate satisfacții.După părerea mea, înțelepciunea este cea care ajută la selectarea acțiunilor  bune;pentru mine nu există oameni răi care să fie fericiți.

Când ma simt fericită pe deplin?Atnci când toți cei din jurul meu sunt fericiți datorită acțiunilor mele.Fericirea mea depinde de fericirea celorlalți.Nu voi putea fi vreodată fericită dacă cineva de lângă mine plânge.

Tu când te simți pe deplin fericit/ă?

 de Nicoleta Varteniuc

Cât costă FERICIREA?

     De multe ori poate că ne-am pus această întrebare, dar nu întotdeauna am găsit un răspuns pe măsură.Oare de ce?Pentru că noi înșine nu ne-am străduit să îl aflăm, pentru că nu am fost atât de tentați să ne gândim la acesta sau pur și simplu, pentru că nu am vrut ?Pe cât de ușor ar părea să facem acest lucru, pe atât de complicat este.Nu putem să răspundem însă la această întrebare, înainte de a afla ce este, de fapt, FERICIREA?Personal, eu o definesc ca cea mai sublimă stare pe care o poate atinge un om în viața lui.Ea nu stă în a avea ceea ce îți dorești, ci în a-ți dori ceea ce ai deja.Odată ajunsă pe culmile fericirii, viața capătă alte culori:culori mai vii, culori mai calde, culori mai deschise.Nimeni și nimic nu te poate împiedica să fii fericit.Tot de ce ai nevoie este doar să îți dorești cu adevărat acest lucru.Pentru ca să trăiești pe cele mai înalte culmi ale plăcerii, trebuie mai întâi de toate să ne mulțumim cu puținul.Adevărat că acest ,,puțin” diferă de la om la om, dar uneori anume ,,el” poate fi calea noastră spre o viață mai veselă și mai frumoasă.Ceea ce semnifică pentru unii ,,puțin” , pentru alții poate reprezenta,,totul”.FERICIREA, de fapt, este tot ceea ce ne bucură inima, facând-o să bată mai repede, este ceea ce ne readuce lumina în priviri, chiar dacă afară e întuneric, este ceea ce ne dorim cu toții.Și totuși, cât costă FERICIREA?Cu câțiva ani în urmă, eram decisă că nu costă nimic.Dar dacă aș continua și acum să susțin acel gând, m-aș minți singură pe mine.Fericirea costă mult, poate mult prea mult:nu poate fi cumpărată cu bani, cum nici dragostea nu poate fi dobândită cu forța.Pentru mine, adevărata fericire este FAMILIA, care întotdeauna a fost și va rămâne locul de împlinire a celor mai mărețe și profunde aspirații omenești de bucurie;mai sânt și momentele divine petrecute în anturajul celor dragi, pe care nu le poți înlocui cu nimic altceva.Am înţeles că un om poate avea totul, neavând nimic, şi nimic având totul, adică nu tot ceea ce contează se poate număra, cum nu tot ceea ce se numără contează.Veritabila fericire este dată de bucuria inimii și a minții, nu de bucuriile care provin din bunurile materiale, și care pot fi atinse cu ușurință, pentru că viața nu se rezumă doar la bani.Fericirea, până la urmă, costă durere, smerenie, răbdare, nădejde, visuri, forță, costă viața noastră.Și nu uita, ca să fii fericit nu contează cine eşti sau ce ai. Contează doar ceea ce gândeşti.