Nu pot spun că toamna a fost dintotdeauna anotimpul meu preferat, dar de când sunt în Bari, duc dorul celei de acasă. Da, m-am îmbolnăvit de dor. Îmi lipsește acea priveliște rară care era în stare să-mi îmbete simțurile, acea priveliște pe care o puteam savura doar în Moldova.
Privirea îmi era sfâșiată de evantaiul de culori care mă molipsea de atâta fericire și plăcere. Simțurile îmi erau paralizate revenindu-și doar peste noapte. Plimbările pe alei îmi induceau o stare de liniște profundă, meditativă. Frunzele își aveau și ele rolul lor: mă ajutau să creez un buchet frumos pe care să-l pot păstra până la următoarea tomnă. Da, la Moldova, toamna este de aur în adevăratul sens al cuvântului.
Aici văd zilnic aceleași lucruri chiar dacă mereu schimb traseul casă – facultate, aceeași palmieri cărora nu le mai cad frunzele, același cer, care este înstelat foarte rar, aceeași mare care e tot timpul agitată. Aici e toamnă: ploile confirmă acest lucru, iar temperaturile, destul de ridicate pentru această perioadă a anului ( +19) – nu prea. Parcul de lângă casă e mereu verde, ceea ce nu creează nici cea mai mică impresie că ar fi toamnă, doar câteva frunze prăpădite mi-au surprins privirea când foșneau sub picioare.
E frumos, nu pot nega acest lucru, însă sufletul meu e dedicat acelei atmosfere tomnatice în care te temi să respiri de frică să nu spulberi vraja, în care momentele pentru a-ți exprima adorația sunt neîntrerupte, în care armonia și veselia sunt la ele acasă. Anul acesta, sunt privată de aceste minunății ale toamnei, pentru că vine 1 decembrie cu pași grăbiți, vine iarna, care de altfel, tot va fi diferită de cea de acasă.
Sursa foto: antiplicti.ro
The Shape of My Heart 