Puterea pozelor


În timpul unui curs din anul II, un bun profesor ne-a încurajat să facem multe fotografii pentru ca mai târziu, privindu-le, să ne aducem aminte  de acele clipe pe care le-am trăit în perioada respectivă. Și într-adevăr are dreptate. Eu am, nu multe, dar foarte multe poze pe calculatorul meu, de aceea sunt mereu în căutare de site-uri care să mi le păstreze din lipsa spațiului. Chiar dacă persoana mea nu se regăsește pe fiecare din ele, pentru că îmi place foarte mult să fotografiez peisaje și anumite detalii, vreau să le am pe toate. Și fac asta pentru că atunci când am nevoie de ceva nou, de ceva care să-mi  ofere o satisfacție oarecare, revin la aceste poze și îmi amintesc de toate momentele și sentimentele trăite în situația respectivă. Te copleșesc amintirile și, mai cu seamă, emoțiile care au condiționat acele clipe.

Fiecare poză are o imensă forță de penetrare a inimii. Pentru mine, ele reprezintă un colț de suflet unde sunt adunate cele mai bune și cele mai  prețioase momente din viață, sunt o amintire vie a ceea ce a fost. Nici nu realizăm cum 5 mb ne poate salva, pentru totdeauna, clipe unice în viața noastră. Este impresionant cum ne putem întoarce în trecut doar printr-o simplă privire a unei poze ce te face să retrăiești acele momente, care te-au făcut cândva să zâmbești. Îți dai seama cât de importante și, în același timp, cât de valoroase, pot fi niște fotografii. Dar îți imaginezi cum vei reacționa la privirea acestora peste vreo 10-20 de ani? Eu da🙂

Iată câteva din acele fotografii care sunt mai mult decât ,,fotografii”🙂

_DSC0555

_DSC0668

P1100326

DSC_0350

1016526_639105176100800_989550665_n

SAM_2042

 

 

 

4 gânduri despre “Puterea pozelor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s