Stare


Cu pași rapizi vine și mult așteptata primăvară. Nu a mai rămas mult până când vom purta mărțișoare în piept, când vom dărui și la rândul nostru le vom primi în dar ca semn al unui nou început.

Eu  vreau să fiu optimistă. Vreau  să cred că acest început va fi unul  mai fructuos, cu realizări pe măsura așteptărilor mele, cu oameni dragi alături și cu momente care se vor lăsa greu uitate. Vreau să regăsesc sentimentele pierdute, să zâmbesc cum o făceam odinioară, să mă bucur de viață așa cum nu am mai făcut-o.

Mai am speranța că voi descoperi o altă lume, una mai bună, una plină de dragoste și omenie, lipsită de cruzime și invidie, lipsită de ranchiună și indiferență. Nu pot să cred că nu a mai rămas nimic din ceea ce credeam eu că este în copilărie, atunci când totul îmi părea a fi  așa de simplu și inocent.

Între timp,  continui să-mi trăiesc viața, cu bune și rele, cu bucurii și dezamăgiri. Nu am să mai acord importanță lucrurile și persoanelor lipsite de valoare, am să încerc să uit de tot ceea ce a fost neplăcut și am să depun mai mult efort pentru a ajunge acolo unde îmi doresc.

colorful-your-life

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s