The Reader


The Reader este un film inspirat din romanul lui Bernhard Schlink, care se bazează pe relația dintre un adolescent de 15 ani, Michael Berg,  și o femeie mai în vârstă ca el, Hanna Schmitz, care fac cunoștință pe stradă. Aceștia doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste până în momentul când ea dispare fără vreo explicație din viața lui. Peste câțiva ani, se întâlnesc din nou, însă în altfel de împrejurări, la care nimeni  nu se aștepta: mai întâi în sala de judecată, iar  după asta, la închisoare, ea fiind acuzată  pentru crime odioase comise în timpul războiului. Întrucât Hanna refuză să se apere în fața instanței de judecată este condamnată la închisoare pe viață. Însă chiar și  peste ani, dragostea celor doi rezistă în timp. Toate aceste acțiuni au loc în  Germania de după cel de-al doilea Razboi Mondial.

Am rămas impresionată de povestea originală și  tulburătoare, în același timp, ce prezintă efectele și victimile nazismului din perioada celui de-al doilea Război Mondial, combinată cu o poveste de dragoste. Kate Winslet și  Ralph Fiennes reușesc să redee  fidel  atmosfera acelei perioade și să stimuleze toate simțurile noastre. Mai mult, acesta  este ca  o lecție de viață pentru fiecare din noi. Este un film foarte reușit la care sigur am să mai vreau să revin peste ceva timp. Vă recomand cu mare drag să-l priviți și voi pentru că sunt sigură că nu veți regreta! 

Un gând despre “The Reader

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s