Timpul trece…


Fiecare lucru în viață ne este dat cu un anumit scop. Mă conving de acest lucru a suta oară. Astăzi mi-am dat seama că și depărtarea are o parte bună. Da, EA, cea care ne supune unor lungi momente de așteptare, de dor, de tristețe și chiar de lacrimi. Însă, doar atunci când ești la mare distanță de familie și  de prieteni, îți poți da seama cel mai bine cât de mult îți lipsesc. Nu știm să prețuim clipele petrecute alături de cei dragi, ca mai apoi să regretăm cele făcute. Într-adevăr regretăm. Ne pare rău că nu am ascultat părinții la timpul potrivit, că am ales alte drumuri decât cele pe care mergem acum sau că nu suntem acolo unde am vrea.     Și nu este neapărat vorba despre mine în cele scrise mai sus, pentru că eu sunt mulțumită de ceea ce fac și sunt acolo unde niciodată nu mi-aș fi imaginat că pot fi. Nu că ar fi cel mai frumos oraș din lume, dar pentru mine e ceva nou și inedit, iar oamenii de aici îl fac să fie deosebit. Sunt sigură că odată cu trecerea timpului mă voi îndrăgosti de Bari, așa cum m-am îndrăgostit și de Suceava. Dar timpul trece repede, poate mult prea repede. Așa că aveți grijă cum și cu cine îl petreceți.  Și ca să închei frumos, am găsit un citat  care mi-a plăcut și sper să vă placă și vouă:

 Timpul este moneda vietii tale. Este singura moneda pe care o ai si numai tu poti hotari cum o vei cheltui. Fii atent ca nu cumva sa-i lasi pe altii s-o cheltuie pentru tine. (Carl Sandburg)

2 gânduri despre “Timpul trece…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s